Distribuți acest articol

La Cluj nu este pandemie, cel puțin asta reiese din acțiunile primarului Emil Boc. După ce Untold a fost un adevărat succes, fiind prezenți aproape 300.000 de persoane în plină pandemie, edilul a semnat pentru un nou festival, de data asta ceva mai mic.

Deși pe toate posturile urlă Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță că valul patru a lovit România, Emil Boc are alte planuri.

Deși Clujul se află în scenariul galben, de vineri, fiind depășit pragul de incidență de 2 la mia de locuitori, și existând restricții de participare la evenimente, la Sala Polivalentă, sâmbătă noaptea, a avut loc Discoteca ’80, la care au participat mii de persoane, scrie Ziua de Cluj.

Zeci de mii de oameni au petrecut pe Sala Polivalentă din Cluj – Napoca. După Untold, orașul a ajuns la o rată de infectare  de peste 2 la mie, iar infectările de la festival vor fi vizibile abia după două săptămâni, însă asta nu i-a împiedicat pe clujeni să organizeze un nou festival de amploare.


Distribuți acest articol