Distribuți acest articol

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede ca drepturile acordate foştilor şefi ai statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.

Actul normativ vizează modificarea articolului 1 alineatul (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român.

„Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede legea promulgată.


Distribuți acest articol