Actualitate

Federaţia Filantropia a Patriarhiei Române, donație pentru spitalul din Glodeni ~ InfoPrut

Spitalul Clinic din Glodeni a primit 2000 de măști de bumbac, donate de Federația Filantropia a Patriarhiei Române, aduse de PS Antonie, Episcop de Bălți, care a făcut miercuri o vizită în cadrul instituției. 

PS Antonie a felicitat lucrătorii medicali de la Spitalul din Glodeni cu ocazia Zilei lucrătorului medical şi farmacistului şi a răsplătit cinci medici cu cea mai înaltă distincţie pentru mireni a Episcopiei de Bălţi, „Crucea Bălţeană”.

PS Antonie a adus spitalului şi o donaţie de 2000 de măşti de bumbac, menţionând că acestea reprezintă donaţia Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române şi au ajuns la Bălţi prin Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei.

„Episcopia de Bălţi, în toată perioada de pandemie, s-a străduit să fie aproape de medici, înălţând rugăciuni pentru sănătatea tuturor lucrătorilor medicali şi invocând ajutorul Domnului în lupta lor cu noul virus”, a mai subliniat ierarhul Episcopiei de Bălți.

Directorul spitalului, Gheorghe Brânză, a mulţumit pentru distincţii și pentru măștile donate, subliniind că este un gest de încurajare pentru medici, care cu mult sacrificiu se dedică muncii de vindecare a celor bolnavi și un ajutor binevenit pentru Spitalul din Glodeni.

 » sursa: www.infoPrut.RO

Back to top button