Republica Moldova

Maia Sandu este în America – Cere sprijinul SUA pentru consolidarea democrației în Republica Moldova

Președintele Repiblicii Moldova, Maia Sandu, a discutat ieri, 5 decembrie, la Washington cu Președintele Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Nanci Pelosi. Oficialii au discutat despre dificultățile pe care le întâmpină R. Moldova și întreaga regiune din cauza războiului Rusiei contra Ucrainei, dar și despre soluțiile pentru a face față actualelor crize.

„Am subliniat importanța sprijinului SUA pentru consolidarea democrației în țara noastră și pentru avansarea reformelor, în special după ce am devenit stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Am vorbit, de asemenea, despre riscurile de securitate regională și despre impactul crizei energetice asupra cetățenilor noștri și a economiei țării, și am spus că parteneriatul american este esențial pentru a le face față”, a spus Maia Sandu.

Pe final, Maia Sandu i-a transmis oficialului american aprecierea pentru experiența sa de peste trei decenii în politica americană, timp pe care l-a dedicat protecției și consolidării democrației în lume.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button