Actualitate

Ioana Mihăilă acuză Guvernul Ciucă că întârzie nemotivat vaccinul pentru copii

Fostul ministru al sănătăţii Ioana Mihăilă a acuzat miercuri că, deşi avem recomandarea EMA şi semnate contractele cu unul dintre furnizori pentru 2022, ”livrarea vaccinului pentru copii este întârziată”.

„În noiembrie, Asociaţia Europeană a Medicamentului (EMA) recomanda administrarea vaccinului anticovid la copiii cu vârsta între 5-11 ani. Spania, Italia, Franţa şi alte ţări europene administrează vaccin copiilor din luna decembrie. Germania vaccinează din decembrie copiii vulnerabili.”, a transmis Mihăilă, pe pagina oficială de Facebook.

Fostul ministrul al sănătății a atras atenția că, între timp, tot mai multe studii confirmă faptul că trecerea prin boală la copii poate favoriza apariţia diabetului de tip 1, iar ”asta înseamnă tratament cu insulina pe toată durata vieţii”. 

Potrivit fostului ministru al sănătăţii, „motivele invocate nu pot fi luate în serios”.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button