Cei de la USR nu se pricep la fapte ci numai la vorbe. Este clar că România are nevoie de spitale noi, moderne, în care să ne simțim în siguranță. Avem nevoie de un amplu proiecte de reconstrucție care să se desfășoare în toată țara. Ar trebui în următorii 4 ani să avem cel puțin un spital nou finalizat în fiecare județ din România.
Ce face în acest timp USR? Vine cu multe vorbe și cu nimic concret. Noul ministru Ioana Mihăilă ne spune că s-a gândit să salveze pe români prin reorganizare. Adică cum vine asta? Păi chiar așa: dai afară pe ai lor, pui pe ai tăi și gata: s-a făcut reorganizarea. Cu aceleași spitale mizerabile și slab dotate putem să facem câtă reorganizare dorim că tot prost o vom duce.
„Avem în plan o reorganizare şi o eficientizare atât la nivelul Ministerului Sănătăţii, cât şi la nivelul deconcentratelor, direcţiilor de sănătate publică. Deja am început sub conducerea doamnei doctor Moldovan evaluarea directorilor din direcţiile de sănătate publică, lucru pe care îl vom continua şi acesta este primul pas pe care îl vom face”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.