Guvernul nu găsește bani și pentru investiții și pentru pensiile speciale. Deficitul bugetar este mare și peste 90% din bani se duc pe salarii, pensii și cheltuieli administrative.
Deficitul nu este de 2-3% așa cum mint cifrele ci de 10-15%. El este ascuns în inflație, adică se generează bani fără a exista creștere economică reală. Este o schemă clasică care face ca în contabilitate lucrurile să arate bine. În realitate se genereaza bani fără acoperire iar salariile și rezervele financiare sunt devalorizate mai repede decât viteza lor de creștere.
Ce înseamnă acest lucru: că aparent primim sau avem mai mulți bani, dar trăim mai prost, adică cumpărăm mai puțin.
Bani pentru investiții nu prea sunt, statul este în faliment, așa cum este și clasa politică.
PSD și PNL reprezintă falimentul perfect al unui stat care a cheltuit mai mult decât încasează. Partidele au umflat aparatul de stat iar birocrația este una excesivă. Avem peste 6.000 de instituții publice și aproape zero digitalizare.
Orice investiție este blocată în procese birocratice anevoioase. Instituțiile pun toate condiții și nu oferă soluții. Peste tot se cer investitorilor comisioane, adică șpăgi.
La Mafie se plătește taxă de protecție , așa este și cu partidele din România: plătim taxe de protecție.
Pentru a face rost de bani politicienii se împrumută, nimeni nu vine cu măsuri concrete. Este nevoie de reducerea numărului de angajați la stat și transferul lor în mediul privat.