Distribuți acest articol

Agent Green, un ONG ce militează pentru protecția mediului, a dat publicității un raport în care acuză IKEA că încalcă legile forestire și distruge cinic pădurile seculare din România, aflate în proprietatea companiei suedeze.

Potrivit sursei citate, raportul intitulat „Ipocrizie. Distrugerea cinică a pădurilor seculare din România de către IKEA” evidențiază probleme sistemice de management forestier în ceea ce privește mai multe păduri din România care sunt deținute de compania suedeză.

Pe parcursul ultimilor 2 ani, investigatorii Agent Green au documentat în detaliu mai multe încălcări ale legilor în domeniul forestier și al protecției mediului. Aceste încălcări au un impact negativ asupra habitatelor locale. O parte dintre aceste suprafețe forestiere deținute de IKEA sunt înregistrate ca arii protejate ca urmare a importanței lor pentru protejarea faunei.

„În baza dovezilor colectate, Agent Green poate să concluzioneze că IKEA se angajează în practici forestiere care presupun exigențe minime de la angajații și subcontractanții societății care își desfășoară activitatea pe terenurile societății, aducând astfel prejudicii mediului, comunităților și ariilor naturale protejate.

O parte dintre aceste acte de distrugere sunt comise în interiorul sau în apropierea unor situri Natura 2000 desemnate de UE care ar trebui să fie protejate în temeiul directivelor UE. Este și cazul pădurii Valea Neagră care a fost rasă în imediata vecinătate a satului Târâtu, județul Vrancea și a ariei protejate Natura 2000, o zonă unde alunecările de teren fac ravagii și exploatările IKEA riscă să izoleze complet această comunitate care este legată de restul lumii de un singur drum. Tăierile au fost realizate fără să existe amenajament silvic aprobat și fără studiu de evaluare a impactului asupra mediului”, se prezicează în comunicat.

Totodată, Agent Green anunță că a analizat amenajamentul silvic al IKEA pentru interiorul sitului Natura 2000 Penteleu.

„În amenajament se consideră prioritară tăierea majorității parcelelor de pădure cu copaci cu vârsta medie cuprinsă între 120 și 180 de ani, care trebuie să fie exploatate „urgent” ca urmare a unei așa-zise „urgențe de regenerare”, care este de fapt o politică de exploatare a pădurilor seculare”, se menționează în document.

„Practic, în plină urgență climatică, IKEA rade cu prioritate pădurile seculare, adică cele mai reziliente în fața provocărilor cauzate de vreme, cele bogate în biodiversitate, care produc cel mai mult oxigen, protejează apa, solul și stochează cel maim ult carbon. Este criminal ce face IKEA”, a declarat Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Această politică de exploatare urgentă a pădurilor respective pare să se bazeze doar pe presupunerea că, după 120 de ani, o parte dintre copaci încep să își piardă valoarea comercială, dar în cazul anumitor specii de copaci, aceasta este vârsta la care pădurile încep să acumuleze cea mai mare valoare din punctul de vedere al biodiversității, mai exact, în ceea ce privește speciile de animale care depind de pădurile seculare, cum ar fi păsările, mamiferele și insectele.

Potrivit sursei citate, IKEA deține aproximativ 50.000 de hectare de pădure în România, astfel încât este cel mai mare proprietar privat de păduri.

Raportul Agent Green este disponibil aici.


Distribuți acest articol