Distribuți acest articol

Nu doar Europa ci și România se confruntă cu fenomene naturale extreme. De la secetă, apoi inundații, la alunecări de teren sau animale sălbatice care coboară în sate peste români, toate au o singură cauză: exploatarea irațională a pădurilor României, a declarat George Simion, liderul partidului AUR.

“Nu este nici o mirare că ne confruntăm cu aceste fenomene extreme. În ultimii 30 de ani în România s-au defrișat pădurile iar lemnul a ajuns în țări străine. Avem 30 de ani de când politicienii își bat joc de România și au un singur interes: înavuțirea pe căi rapide și ilegale.

Vedem în fiecare zi catastrofe naturale: dacă nu este secetă urmată de incendii, vedem precipitații urmate de inundații și alunecări de teren, vedem animale sălbatice care nu au nici o vină dar care coboară în sate și produc victime. Distrugem habitatul natural al acestora și ne mai întrebăm de ce vedem urși violenți aproape de locuințele oamenilor, aproape de zonele turistice, afectând grav turismul și distrugând afacerile locale.

România trebuie să oprească tăierile de pădurile și să permită o perioadă de timp pentru regenerare, trebuie să permitem doar pentru consumul intern exploatarea. Este nevoie de asemenea ca acest companii străine care sunt beneficiari să își onoreze obligațiile, respectiv să planteze dar să se și asigure că acei arbori ajung la maturitate, căci acum este o bătaie de joc: se plantează formal arbori, dar nimeni nu mai are grijă de ei. Această exploatare nu este sustenabilă, la ei în țară nu au voie să producă așa catastrofă și sunt trimiși direct după gratii” a declarat George Simion pentru 4media.INFO.


Distribuți acest articol