Actualitate

Franța pune impozit pe supraprofituri. La noi OMV duce în Austria sute de milioane de euro

În România companiile din energie fac supraprofituri, tocmai de aceea prețurile sunt mari. OMV a dus în Austria câteva sute de milioane de euro după ce anii 2021-2022 au adus superprofituri. Înțelegem că piața este liberă, că poți vinde la orice preț, din moment ce ești singurul cetățenii au o șansă: cumpără sau nu. Dar statul trebuie să intervină și să rezolve problemele generate de monopolurile private. În România sunt prea puține companii în domeniul energiei și mai ales în domeniul combustibililor. Statul a permis să există puține capacități de producție.

În Franța parlamentarii iau măsuri urgente împotriva celor vinovați pentru prețurile mari. Textul a fost adoptat cu mâna ridicată după două zile de dezbateri în general fără probleme, în contrast cu discuţia haotică care a predominat în Adunarea Naţională, înainte ca aceasta să nu îl voteze în primă lectură săptămâna trecută.

De luni, senatorii vor analiza bugetul rectificativ pentru 2022, ipoteza unei taxe pe „superprofituri”, susţinută în special de centrişti, riscând să tensioneze dezbaterile.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button