Distribuți acest articol

Se pare că este greu să îți mai respecți propriile promisiuni odată ce ajungi în fruntea unei țări. Florin Cîțu a promis, pe Facebook, în 2020, că va reduce subvenția de partid cu 30% pentru anul 2020 și 2021. Acest lucru nu s-a întâmplat, spun chiar cifrele Autorității Electorale Permanente (AEP), ba din contră, partidele politice au primit sume record în 2021, iar cel mai probabil valorile vor continua să crească.

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, anunța, pe 28 noiembrie 2020, că lucrează la bugetul de stat pentru 2021 și că propune economii reale la bugetul de stat” prin tăierea cu un procent semnificativ” a subvenției pentru partidele politice. El se lăuda că a redus subvenția pentru partidele politice cu 30% și în 2020. Informațiile sale sunt contrazise de datele oficiale.

Realitatea prezentată în datele Autorității Electorale Permanente (AEP) arată diferit față de postările de pe Facebook ale premierului.

Subvenția pentru partidele politice nu a fost redusă nici în 2020, nici în 2021. Dimpotrivă, ea s-a majorat față de perioada Dragnea – PSD. Anul acesta s-ar putea va ajunge la un record istoric, conform propunerii de rectificare bugetară: 265 de milioane de lei (53 milioane euro) pentru partidele parlamentare sau care au aleși locali.

La rectificarea bugetară propusă în acest an, subvenția partidelor a crescut cu peste 100 de milioane de lei față de bugetul votat în Parlament. „Reducerea” a fost doar pe Facebook.

Conform legii, suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat este de cel puțin 0.01% și cel mult 0.04% din PIB. Raportarea la produsul intern brut a fost făcută printr-un amendament susținut de PSD în epoca Dragnea și depus chiar de fostul trezorier, Mircea Drăghici, cel care a fost condamnat definitiv la închisoare pentru modul în care a folosit subvenția partidului.

PNL a încasat anul trecut peste 70 de milioane de lei, după ce la rectificare s-a majorat suma alocată partidelor cu 80 de milioane de lei. Subvenția pe care trebuia să o încaseze, dacă nu apărea rectificarea, era de peste 47 de milioane de lei.

PSD a primit anul trecut peste 124 de milioane de lei, în timp ce în conturile USR au intrat peste 19 milioane de lei.

Partidul AUR – Alianța pentru Unirea Românilor este singura formațiune politică care nu a cheltuit nici un leu din banii primiți de la stat, adică din banii românilor.


Distribuți acest articol