Actualitate

Escrocii de pe lângă politicieni. Pretind că au putere, se dau agenți SRI, poliție, procurori sau chiar importanți oameni de afaceri

Lumea politică pare să fie una dură, dar e o vorbă la români: „mama proștilor este permanent gravidă „.

Escroci, hoți sau criminali există de când pământul, dar pare că niciodată mai mulți decât acum. Parcă a dispărut simțul muncii și al responsabilității, mulți sunt cei care doresc să se îmbogățească repede și mult, fără a depune vreun efort în acest sens.

Așa se face că mulți caută căi mai ușoare de îmbogățire cum ar fi escrocarea celor mai naivi și de ce să nu o facă, dacă au testat absolut orice, chiar la vârf. Că vei escroca pe cineva în piață sau un parlamentar, primar sau ministru, efortul depus este aproape similar iar riscurile nu cresc deloc. În România dacă furi un nou sau un ou situația este similară, tot atâta pușcărie ajungi să faci.

Majoritatea escrocilor știu sa își aleagă cu atenție victimele. Uneori acestea sunt chiar obiectul infracțiunii sau devin simple instrumente.

De cele mai multe ori se folosește tehnica „pescuitului” la grămadă. Lumea e plină de proști și naivi iar ei sunt uniform distribuiți în societate și în toate domeniile. Așa se face că escrocii încearcă cu mesaje specifice o mare masă și din acea masă sigur va ieși un peste din banc.

Escrocii știu se creeze povești și de aceea își inventează tot felul de funcții importante sau pentru care există în societate impresia că sunt importante. Ei se pretind agenți ai SRI, agenți ai unor servicii străine, procurori, consilieri parlamentari, guvernamentali sau ai unor europarlamentari, șamd. Pentru acest lucru inventează legitimații, adeverințe, diplome, construiesc o poveste pe care o vând. Cu cât pare mai incredibilă povestea cu atât mai mult consideră victimele că situația nu poate fi decât reala.

Acești escroci apar pe lângă politicienii sau funcționarii publici mai naivi. Scopul este fie escrocarea lor fi ca prin ei să pătrundă în medii cu o influență mai mare. O dată pătrunși acolo încep să pretindă influență reală, să pretindă contracte publice, să ceară bani și putere.

Pentru că pregătirea lor educațională este precară acest lucru se vede cu ușurință pentru cei mai inteligenți. În politica românească însă nu se promovează oameni buni ci cei care sunt mai slabi, controlabili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button