Distribuți acest articol

Sunt instrumentate dosare grele la Iași de către DNA și DIICOT. Fapte de corupție, luare de mită, tot ce îți închipui se întâmplă la Iași și în instituțiile orașului. Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 14 lucrători de la Poliţia Rutieră Iaşi, pentru luare de mită în formă continuată. Ei ar fi protejat directorul unui restaurant din Iaşi care conducea autoturismul, deşi nu deţinea permis de conducere. De asemenea, erau protejaţi şi angajaţii restantului, în cazul în care săvârşeau contrevenţii la regimul rutier.

”În perioada 2019 – 2020, cei 14 inculpaţi, lucrători în cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi, în baza unei înţelegeri tacite cu conducerea unui restaurant, ar fi pretins şi primit direct şi prin intermediari, de la directorul acelui restaurant (inculpat în prezenta cauză), bani şi produse alimentare de catering (livrare preparate culinare). Foloasele respective ar fi fost primite pentru a-l proteja atât pe director (care nu deţinea permis de conducere) cât şi pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise de aceştia sau eventualele contravenţii pe care ei le-ar săvârşi sau/şi pentru a le aplica sancţiuni contravenţionale mai blânde. Produsele respective ar fi fost pretinse atât pentru sine cât şi pentru alte persoane (prieteni, rude) din anturajul poliţiştilor”, a transmis DNA.


Distribuți acest articol