Distribuți acest articol

Acest ministru a reușit să taie bugetul alocat instituțiilor care luptă împotriva corupției până când au rămas și fără pixuri, iar acum promite reforma secolului prin împrumutul PNRR. Stelian Ion are un singur interes în minte, acela de a distruge complet Justiția din România. DNA și DIICOT nu poate lupta cu corupția fără să aibă măcar bani de filaje, iar aceste declarații cu privire la reforme nu își au locul.

“Una din cele 9 reforme majore incluse în PNRR este cea din Justiţie şi vizează consolidarea independenţei sistemului judiciar prin îmbunătăţirea accesului la justiţie şi creşterea eficienţei la nivelul sistemului judiciar, precum şi intensificarea luptei împotriva corupţiei. Optimizarea infrastructurii judiciare, respectiv consolidarea infrastructurii instanţelor de judecată şi a parchetelor, construcţia de depozite aflate în gestiunea ANABI”, afirmă Stelian Ion

Principalele reforme în domeniul justiţiei vizează consolidarea cadrului instituţional – adoptarea noilor legi ale justiţiei, specializarea urmăririi penale în cazul infracţiunilor de mediu, implementarea unei noi politici de resurse umane, consolidarea capacităţii DNA în lupta anticorupţie, inclusiv prin asigurarea sprijinului logistic şi recuperarea bunurilor şi a prejudiciilor generate de infracţiuni, extinderea mandatului instituţional al ANABI, amendarea Codului penal şi a Codului de procedură penală în acord cu deciziile CCR şi reglementările UE.


Distribuți acest articol