Distribuți acest articol

Fotbalul românesc este luat la puricat de către anchetatorii DNA, după ce aceștia au dispus trimiterea în judecată a 3 persoane acuzate de dare de mită pentru promovarea unor echipe de fotbal în Liga I. Adevărate blaturi au fost scoase la iveală de DNA, acolo unde bani grei au fost aruncați pentru promovarea incorectă a unor echipe de fobal în liga superioară.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În cursul lunii mai 2017, cei doi reprezentanți ai unui club de fotbal din Arad, prin intermediul celuilalt inculpat, ar fi promis suma de 70.000 lei jucătorilor din cadrul unei echipe de fotbal din Suceava pentru ca aceștia să câștige meciul pe care îl aveau de jucat cu o echipă de fotbal rivală (din Sfântu Gheorghe).

În perioada menționată, cei doi inculpați, printr-un alt intermediar, au promis 80.000 lei sau 40.000 lei, jucătorilor de la o altă echipă, din Brăila, pentru ca aceștia să câștige ori să termine la egalitate meciul pe care îl aveau de jucat cu aceeași echipă de fotbal rivală.

Miza acestor demersuri era ca echipa din Arad pe care cei doi inculpați o reprezentau să promoveze în Liga 1.

În același context și pentru același motiv, cei doi inculpați ar fi remis unui arbitru (martor în cauză) suma de 13.500 lei prin intermediul persoanei fizice ce a fost complice și care a fost trimisă în judecată alături de cei doi coautori.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.


Distribuți acest articol