Discursul unui patriot la Iași care i-a făcut pe Patriarhului României și Președintele Academiei Române să aplaude cu admirație ~ InfoPrut
Distribuți acest articol

Să ne luăm fiecare libertatea și demnitatea înapoi, ca să putem să ne luăm cu adevărat țara înapoi. Istoria este scrisă de cei curajoși, care scot sabia ca să separe grâul de neghină, oile de capre, și care nu au frica că vor muri de sabie, a fost mesajul tânărului Silvian Emanuel Man, istoric și președinte de onoare al Ligii Studenților (LS) Iași, de la Congresul Studențesc Aniversar de la Putna. 

În discursul pe care l-a rostit în fața sutelor de tineri prezenți la Putna, în prezența Patriarhului României și a Președintelui Academiei Române, tânărul istoric a vorbit despre curajul mărturisirii și jertfă, despre libertate și demnitate.

„Aici, între noi, ne este ușor să ne mărturisim unii altora credința noastră, dar când vom pleca de aici, de la Putna, vom avea fiecare dintre noi curajul ca pentru idealurile noastre să fim luați în râs, să fim batjocoriți, să fim marginalizați, să ne compromitem cariera și un viitor loc bun de muncă, căldicel? Sau să ne batem pentru ele cu riscul să trecem prin aceleași suplicii prin care au trecut și înaintașii noștri, chiar și până la moarte?”, a întrebat Silvian.

Silvian Man a făcut referire la sacrificiile făcute de înaintași pentru afirmarea identității naționale. El a spus că dacă lor le-a revenit ca misiune doar realizarea României Mari noi acum avem mult mai multe de înfăptuit.

„Suntem chemați astăzi să pornim din toate forțele vii ale tineretului românesc o uriașă operă morală de regenerare a acestui neam (…) Istoria este scrisă de cei curajoși, care scot sabia ca să separe grâul de neghină, oile de capre, și care nu au frica că vor muri de sabie, că chiar Hristos a spus că nu a venit să aducă pace, ci sabie”, a spus Președintele de onoare al LS Iași.

Îndemnul său a fost „să ne războim cu lenea, confortul și comodidatea din noi, cu ignoranța și cu neștiința, căci, vorba lui Eminescu, mulți lucrează, dar puțini gândesc”.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol