03 noiembrie 2020
Nr. 746/VIII/3BULETIN DE PRESĂ
Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna octombrie 2020, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:
1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
CÂMPULUNGEANU PETRUȘ, la data faptelor primar al comunei Pantelimon, județul Ilfov, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de participație improprie în forma instigării la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată (154 acte materiale),
OLTEANU ARISTIDE, la data faptei secretar al comunei Pantelimon, județul Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie în forma instigării la săvârșirea a infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (61 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Cei doi inculpați, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și a Ordinului prefectului județului Ilfov de constatare a dreptului de proprietate, ar fi emis, în perioada 2004-2007, documente oficiale care ar fi permis unor persoane care nu îndeplineau condițiile legale să dobândească drept de proprietate asupra unor suprafețe de teren (totalizând 75.549,89 m.p.), situate pe raza comunei Pantelimon (județul Ilfov).
Concret, cele două persoane, cu ajutorul funcționarilor din primăria comunei Pantelimon (care au acționat fără vinovăția prevăzută de lege), ar fi semnat înscrisuri oficiale în care erau consemnate aspecte neadevărate cu privire la situația terenurilor și ar fi înaintat instituției Prefectului propuneri privind constatarea, în mod fraudulos, a dreptului de proprietate.
Ulterior, pe baza acelor documente, prefectul județului Ilfov ar fi emis, fără vinovăție, un număr de 154 ordine prin care se constata dreptul de proprietate privată asupra unor suprafețe de teren de pe raza comunei Pantelimon.
Prin aceste demersuri, comuna Pantelimon a suferit o pagubă reprezentată de scoaterea, în mod nelegal, din patrimoniul său, a unor suprafețe de teren în valoare totală de 2.803.013 lei.
În cauză, primăria comunei Pantelimon nu s-a constituit parte civilă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov.
Anterior, procurorii au încheiat câte un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatele
– BARNA ANGELICA, la data faptei secretar al comunei Pantelimon, județul Ilfov sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de participație improprie în forma instigării la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată (31 acte materiale),
– ERGOVEANU (fostă Filip) FELICIA, persoana care certifica copiile falsificate ale registrului agricol și registrului cadastral în cadrul primăriei Pantelimon, județul Ilfov, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de participație improprie în forma instigării la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată (99 acte materiale).
În prezența apărătorilor aleși, inculpatele au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– BARNA ANGELICA – 2 ani și 9 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani, de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,
– ERGOVEANU (fostă Filip) FELICIA – 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani, de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unei persoane fizice în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și înșelăciune, ambele în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În datele de 05 mai 2020 și 09 septembrie 2020, inculpatul, aflat în stare de recidivă postexecutorie, prezentându-se sub o identitate nereală – fost ofițer de poliție sau fost procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, ar fi pretins de la două persoane sumele de 2.500 euro respectiv 800 euro, în schimbul promisiunii că le va oferi informații din dosarele penale în care acestea erau vizate și că va interveni pe lângă un procuror pentru soluționarea favorabilă a uneia dintre cauze.
În perioada 03 – 22 septembrie 2020, inculpatul, procedând în aceeași manieră, ar fi pretins de la șase persoane sume de bani cuprinse între 900 euro și 2.500 euro, inducându-le în eroare că le va da informații din dosarele aflate pe rolul DNA, în care acestea ar fi vizate. În acest context, inculpatul ar fi primit de la una dintre cele șase persoane suma de 3.900 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei persoane fizice, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În lunile ianuarie și mai 2020, inculpatul ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 350.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra funcționarilor din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov.
Banii respectivi, din care inculpatul urma să-și oprească un comision în valoare de 50.000 euro, ar fi fost pretinși în scopul obținerii intabulării dreptului de proprietate pe care o firmă reprezentată de martor îl avea asupra unui teren în suprafață de 1.227 mp, situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.
4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei persoane fizice în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada 2017-2018, inculpatul ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma totală de 321.000 euro pentru:
– a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra funcționarilor din cadrul a trei primării de pe raza județului Caraș – Severin și a-i determina pe aceștia să-i concesioneze martorului suprafața totală de 12.000 ha pășune,
– a interveni pe lângă primarul și consilierii locali ai uneia din cele trei localități și a-i determina pe aceștia să aprobe concesionarea unor exploatări de granit, caolin și apă plată, în favoarea aceleiași persoane.
În același context, la data de 01 februarie 2018, inculpatul ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce a primit de la omul de afaceri suma de 120.000 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș – Severin.
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
NEMEȘ OVIDIU-GHEORGHE, la data faptelor primar al orașului Sighetu Marmației, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2014, inculpatul Nemeș Ovidiu-Gheorghe, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, cu intenție, ar fi omis să dispună/constate suspendarea raporturilor de serviciu ale fostului șef al Direcției Economice din cadrul Primăriei municipiului Sighetu Marmației, ca efect al trimiterii acestuia în judecată pentru comiterea unor infracțiuni de serviciu asimilate infracțiunilor de corupție (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=4797, https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=5185 ).
Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă ar fi fost menținută în funcție pe toată durata mandatului său de primar, respectiv până în 24.06.2016, cu consecința procurării unui folos necuvenit (drepturi salariale) pentru acesta în sumă de 100.951 lei (aferent perioadei aprilie 2014 – iunie 2016) concomitent cu cauzarea unui prejudiciu, în același cuantum, primăriei municipiului Sighetu Marmației.
Persoana vătămată, municipiul Sighetu Marmației, reprezentată de primar, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100.951 lei.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Nemeș Ovidiu-Gheorghe.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
– persoană fizică, pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea de a furniza, cu ştiință, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2019, în scopul obținerii subvențiilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, inculpatul ar fi omis să notifice în scris Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) în legătură cu modificarea datelor declarate anterior în cerere.
Concret, inculpatul ar fi trebuit să comunice că ovinele declarate inițial au fost vândute, precum și faptul că nu mai utilizează terenul în suprafață de 32,20 ha pentru care solicitase sprijin nerambursabil.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut fonduri în valoare totală de 75.835 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 76.528 lei.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului SABĂU NICOLAE, la data faptei funcționar în cadrul Primăriei comunei Valea Stanciului, județul Dolj, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2012, inculpatul Sabău Nicolae, în calitatea menționată mai sus, ar fi eliberat unor persoane mai multe adeverințe false care ulterior ar fi fost depuse cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a obține, în mod injust, sume de bani în cadrul schemelor de sprijin, pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau în realitate.
Anterior, persoanele beneficiare ale fondurilor nerambursabile au încheiat cu procurorii anticorupție acorduri de recunoaștere a vinovăției (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9857 – pct. 6).
Prin aceste demersuri, persoanele respective ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 9.831 lei.
În prezența avocatului, inculpatul Sabău Nicolae a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Dolj.
8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției unei persoane fizice, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2011, inculpata ar fi depus, în numele unor persoane, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) cinci cereri de finanțare în care erau consemnate date false în ceea ce privește: semnăturile titularilor; datele atestate, necesare pentru constatarea eligibilității cererilor de finanțare/cererilor de plată, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul Măsurii 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi – subzistenţă.
Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 92.584 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparțin inculpatei.
În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Mehedinți.
Cu referire la toate cauzele menționate anterior, facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE