Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă, a prezentat, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Parlament, primele cifre cu privire la „jaful care a avut loc în timpul pandemiei”.
Dezmățul din bani publici în timpul pandemiei iese la iveală puțin câte puțin. La solicitarea deputatului AUR Dan Tanasă, Curtea de Conturi a confirmat nereguli în valoare de 533 de milioane de lei cu privire la modul în care s-a desfășurat campania de achiziționare și vaccinare.
Deputatul AUR a făcut publică informarea primită din partea Curţii de Conturi a României cu privire la „Auditul financiar asupra controlului anual de execuţie a bugetului de stat pentru anul 2021” referitor la obiectivul specific „Modul de fundamentare, contractare, derulare a vaccinurilor asociate pandemiei SARS-CoV-2, precum şi utilizarea acestora”, document din care au rezultat nereguli de peste 100 de milioane de euro, adică peste 533 milioane de lei.
„Raportul Curţii de Conturi avansează o primă cifră cu privire la neregulile din timpul pandemiei, la neregulile constatate cu ocazia achiziţiei şi derulării programului de vaccinare în România. Curtea de Conturi avansează cifra de peste 100 de milioane de euro, în lei peste 533 de milioane de lei. E cifra pe care Curtea de Conturi o avansează cu privire la neregulile constatate la modul în care s-a desfăşurat programul de achiziţionare şi de utilizare a vaccinurilor în România. Iată o cifra şocantă, o prima cifra care vorbeşte de jaful care a avut loc în timpul pandemiei”, a afirmat deputatul Dan Tanasă, potrivit unui comunicat de presă al AUR.