Actualitate

DEZASTRU: Orașul Revoluției a pierdut aproape jumătate din populație în ultimii 10 ani

Subprefectul de Timiş Ovidiu Drăgănescu a anunţat, marţi, că datele actuale ale recensământului populaţiei din municipiul Timişoara indică faptul că în oraş trăiesc doar 176.000 de locuitori, faţă de 319.279 în anul 2011, relatează Agerpres.

În anul 2011, Timişoara avea 319.279 de locuitori, iar zona metropolitană Timişoara număra o populaţie de 468.162 de oameni.

Drăgănescu atrage atenţia că o scădere atât de însemnată a numărului de locuitori ai Timişoarei ar avea cel puţin două consecinţe majore, respectiv reducerea numărului de consilieri locali şi judeţeni şi reducerea numărului poliţiştilor locali.

„176.000 de locuitori are Timişoara la finalul recenzării. Noroc că Guvernul a prelungit cu o săptămână recensământul, altfel acesta ar fi fost numărul luat în calcul pentru viitor. Iată două exemple: numărul de consilieri locali ar scădea de la 27 la 23, iar numărul de poliţişti locali, de la 300 la 176, în condiţiile în care se solicita recent mărirea numărului lor sau cel puţin respectarea raportului de 1 poliţist local la mia de locuitori să fie făcută fără a include şi funcţiile de conducere. Rezultatele sub aşteptări la nivel de municipiu coboară şi judeţul Timiş la o populaţie recenzată de sub 500.000 locuitori, ceea ce echivalează cu reducerea numărului de consilieri judeţeni de la 36 la 32. Să sperăm că, în această săptămână, Primăria Timişoara şi celelalte primării aflate în situaţii similare vor recupera diferenţa dintre numărul populaţiei estimate şi a celei recenzate în ultimele patru luni”, a transmis Ovidiu Drăgănescu într-o postare pe Facebook.

În urmă cu o lună, prefectul Mihai Ritivoiu atrăgea atenţia că Timişoara mai are nevoie de recenzori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button