Justiție

Decizie neașteptată în dosarul dealerilor lui Vlad Pascu – Doar „Maru” a mai rămas după gratii

Arestați cu mare tam-tam, după o operațiune ca-n filme, dealerii care îi dădeau droguri lui „Maru”, ca să vândă mai departe, au fost eliberați din arest și plasați sub control judiciar.

Deși erau indicați drept „sursa zero” a drogurilor care ajungeau la Vlad Pascu, prin intermediul lui Tudor Duma, zis Maru, frații Costin și Ciprian Constantin au fost plasți sub control judiciar, iar singurul rămas în arest este chiar intermediarul Maru.

Potrivit DIICOT, în perioada ianuarie – septembrie 2023, Tudor Duma a cumpărat de la fraţii Constantin, în vederea traficării, diferite cantităţi de canabis, iar în luna aprilie le-a oferit participanţilor la o petrecere (inclusiv minori) aproximativ 10 grame de metamfetamină cristal.

Totodată, el avea în locuința sa Fentanyl, drog de mare risc. Tudor Duma deținea, pentru consum propriu, diferite cantităţi de canabis şi codeină (droguri de risc şi respectiv de mare risc), iar în luna iulie 2022 a fost depistat de un echipaj de jandarmi în Constanţa, având asupra sa canabis, pentru consum personal.

La rândul lor, frații Ştefan Ciprian Constantin şi Costin Anton Constantin sunt acuzați de procurori că i-au vândut lui Tudor Duma droguri pentru a le trafica, iar la data de 14.09.2023 au deţinut, în scopul comercializării, cantitatea de 844,59 grame canabis. Unul dintre ei a avut pentru consum propriu şi alte cantităţi de canabis, precum şi o ţigaretă conţinând acest drog.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button