Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Actualitate

Datinile, tradițiile și obiceiurile de iarnă ale poporului român, prezentate într-o expoziție la Chișinău

Biblioteca Națională a Republicii Moldova va găzdui începând cu data de 15 decembrie, expoziția: „Datini, tradiții și obiceiuri de iarnă ale poporului român”.

Expoziția cuprinde circa 200 de documente (monografii, dicționare, culegeri de colinde, publicații seriale, cărți poștale) din fondul BNRM ce conțin descrierea tradițiilor și obiceiurilor de iarnă din folclor, dar și din cercetările folcloriștilor români. Scopul evenimentului este promovarea valorilor imateriale care ne identifică ca neam.

Potrivit organizatorilor, expoziția respectivă este structurată în cinci compartimente care includ documente despre tradițiile și obiceiurile calendaristice ale sărbătorilor de iarnă la români; datini etno-folclorice de Crăciun ale poporului român; colinde, cântece de stea, plugușoare, urături, teatrul popular; semănatul, sorcova în prima zi al noului an etc. și introduce vizitatorul în atmosfera obiceiurilor specifice acestei perioade.

Expoziția va fi amplasată la parterul blocului central al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova și poate fi vizitată până la 10 ianuarie 2021.

 » sursa: www.infoPrut.RO

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button