România riscă să renunțe la unul dintre puținele instrumente prin care își poate apăra interesul în Uniunea Europeană. Asta spune Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, în fața ideii de a se renunța la dreptul de veto la nivel european.
„România renunță la un instrument al suveranității, fără nicio viziune”, a spus Dungaciu, care numește această direcție o „greșeală strategică”. Mesajul său revine la o temă veche a discursului suveranist: ideea că statul român cedează prea ușor pârghii de decizie în favoarea instituțiilor europene, fără să arate ce câștigă în schimb.
O miză mai mare decât o formulă tehnică
Discuția nu este doar despre o procedură de vot. Dacă dreptul de veto ar fi limitat sau eliminat, statele mai mici, inclusiv România, ar avea mai puține mijloace de blocaj în dosarele sensibile. Asta poate accelera decizia europeană, dar poate și reduce capacitatea Bucureștiului de a negocia dur în chestiuni care ating direct interesul național.
De aici vine și miza politică. Susținătorii renunțării la veto spun că Uniunea funcționează prea greu și că unele decizii sunt blocate artificial. Criticii, însă, văd în această mutare o concentrare a puterii la nivel european și o slăbire a statelor care nu au forța marilor capitale din UE. România se află exact în această zonă vulnerabilă: vrea să conteze mai mult la masa deciziei, dar riscă să piardă singura frână reală pe care o are.
Poziția lui Dungaciu pune presiune și pe autoritățile de la București, care nu au explicat clar ce câștigă România dacă acceptă un asemenea pas. În lipsa unei justificări transparente, schimbarea ar arăta ca o cedare politică făcută în avans, nu ca o negociere în interes național.
În fond, disputa despre veto spune ceva mai larg despre felul în care România își apără locul în Uniune: ca stat care negociază ferm sau ca stat care acceptă să piardă pârghii fără să obțină garanții clare la schimb.
