Cursuri de limba română pentru elevii din Cernăuţi, finanţate de Departamentrul pentru Românii de Pretutindeni şi CJ Suceava ~ InfoPrut
Distribuți acest articol

Consiliul Judeţean Suceava a încheiat un acord de colaborare cu Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Păstrarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi şi cu Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” pentru promovarea la finanţare a unui proiect destinat elevilor români din regiunea ucraineană.

Proiectul are o valoare de 84.100 de lei şi va fi promovat la finanţare prin Programul „Educaţie” derulat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, scrie radiotop.ro.

Potrivit şefului administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, în cadrul proiectului urmează să se desfăşoare un curs de limba română susţinut de cei de la Biblioteca „I. G. Sbiera” în care vor fi prezentate operele unor scriitori români.

La curs vor lua parte elevi şi profesori din regiunea Cernăuţi. De asemenea, se vor achiziţiona seturi de cărţi pentru şcolile din Cernăuţi cu predare în limba română şi articole de încălţăminte tradiţională bucovineană pentru Ansamblul „Dor bucovinean” din regiunea ucraineană.

Finanţarea va fi nerambursabilă, iar Consiliul Judeţean Suceava va contribui cu 10% din valoarea proiectului.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol