Actualitate

Cum vi se pare purtarea măștii în apă? Nu este glumă, este gândirea unui secretar de stat din ministerul Turismului

Secretarul de stat în ministerul Economiei şi Turismului, Paul Ene vine cu niște declarații pe care doar la noi în țară le poți întâlni. Asta este, s-au terminat problemele la noi în țară și ne-am blocat la masca de protecție în apă sau nu.

Paul Ene: „În momentul de față, regula clară pentru toată lumea este că în spațiile publice să se poarte masca.

El a precizat că masca va fi obligatorie și pe plajă, și în apă, întrucât marea este considerată spațiu public.

Atunci când premierul Florin Cîțu a venit cu această perspectivă încurajatoare ca începând cu 1 iunie o parte din restricții să fie ridicate gradual, așa cum au fost și introduse, cu siguranță ne gândim și la acest aspect (al măștii pe plajă – n.r.), pentru că, în condițiile în care ajungi în vârful muntelui și porți mască sau stai pe plajă, intri în mare cu mască, din punctul meu de vedere, ca oameni normali ce suntem cu toții, ne gândim dacă este sau nu în regulă“, a spus Bode.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button