Distribuți acest articol

Cu câteva luni întârziere, Primăria Capitalei a anunțat programul de deratizare împotriva rozătoarelor și insectelor. O primă problemă sesizată a fost faptul că acest plan de deratizare nu conține și unitățile școlare, iar copiii sunt lăsați la mila sorții împotriva șobolanilor.

Pe data de 19 mai 2021, cu o întârziere de câteva luni, Consiliul General al Municipiului București a aprobat Programul Unitar de Acțiune pentru Deratizare și Dezinsecție.

Decizia ar mai fi întârziat, din dorința noii administrații de a „omorî” companiile municipale, însă problema șobolanilor, a tânțarilor și a căpușelor devenise deja evidentă. De dezinsecție și deratizare se ocupă compania municipală Eco Igienizare, care lucrează la tarife sub prețul pieței și care a obținut profit în anii precedenți. În primele luni ale anului, compania nu a fost finanțată de autoritatea locală, angajații nefiind plătiți. S-au ratat astfel prima deratizare a anului și prima dezinsecție, esențială, împotriva larvelor.

Dorința de a economisi a noii administrații are însă efecte neplăcute. Potrivit unor surse din cadrul administrației locale, mai multe unități școlare au raportat prezența șobolanilor în clădiri cu săli de clase și în sălile de sport. Conducerile unităților școlare s-au adresat companiei Eco Igienizare, însă, cum școlile nu sunt cuprinse în programul unitar de acțiune, orice intervenție se poate realiza doar contra cost. Nici directorii care s-au adresat primăriilor de sector nu au avut mai mult succes, pentru că domeniul deratizării este în competența Primăriei Capitalei.


Distribuți acest articol