Internațional

Comisia Europeană aprobă statutul de candidat la aderarea la UE pentru R. Moldova

Comisia Euroepană recomandă ca Ucraina și Republica Moldova să fie desemnate state candidate la aderarea la Uniunea Europeană (UE), a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedinta CE Ursula von der Leyen, relatează AFP.

Acest aviz urmează să fie discutat în cadrul summitului UE prevăzut în perioada 23-24 iunie, iar şefii de stat şi de guverne ai Uniunii este necesar să o aprobe în unanimitate. Preşedinta CE Ursula von der Leyen a făcut vineri o declaraţie cu privire la cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei.

”Avem un mesaj clar, iar acesta este da, Ucraina merită perspective europene, da, Ucraina trebuie să fie primită ca stat candidat”, declară şefa CE.

”Asta înseamnă că s-a făcut treabă bună, dar că rămân lucruri importante de făcut”, declară ea.

”Întregul proces este bazat pe merit, aşadar are loc conform reglementărilor, iar progresul depinde în întregime de Ucraina. Aşdar Ucraina este cea care îl are în mâinile sale”, subliniază Ursula von der Leyen.

Comisia Europeană recomandă acordarea Republicii Moldova a statutului de stat candisat la aderarea la Uniunea Euroeană – cu condiţia să efectueze ”reforme importante”, a anunţat vineri preşedinta CE.

”Cu condiţia ca liderii (moldoveni) să păstreze direcţia” reformelor economice şi luptei împotriva corupţiei, ”noi credem că (R.Moldova) are potenţialul să se ridice la înălţimea exigenţelor” unei candidaturi, a declarat în aaceastă conferinţă de presă Ursula von der Leyen.

Georgia are perspectiva de a fi stat membru UE şi va primi statut de stat candidat odată cu soluţionarea mai multor aspecte.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button