Distribuți acest articol

Senatorul Claudiu Târziu, copreședintele AUR, a criticat deciziile luate de premierul demis Florin Cîțu, de la blocarea schimbării guvernului, la epurarea unor profesioniști din instituțiile guvernamentale, spunând că toate acestea reprezintă motive suficiente pentru „resetarea întregului Sistem”, care începe, însă, cu demiterea președintelui Iohannis.

„Florin Cîțu, unul dintre cei mai slabi și mai ticăloși premieri pe care i-a avut România, face prăpăd, pînă să elibereze Palatul Victoria.

A băgat țara în cofă financiar, medical, social; a aruncat în aer coaliția majoritară de guvernare; a blocat schimbarea guvernului cîteva luni; readuce la guvernare PSD și, între timp, are grijă să epureze puținii profesioniști onești din structurile guvernamentale.

În septembrie, l-a demis pe Octavian-Alexandru Berceanu din funcţia de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, pe motiv de nepotrivire politică, insensibil la faptul că omul chiar făcea treabă bună și nu era un politruc.

Acum două zile, l-a schimbat din funcție și pe Claudiu Daniel Dolot, președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pentru că acesta a deranjat cîteva lanțuri de magazine străine, la care a găsit nereguli majore (mizerie, șobolani, mîncare stricată în galantare etc).

În aceste condiții, ce specialist cinstit, care chiar vrea să slujească România, nu interesele unei găști de pradă, va mai accepta un post într-un guvern care depinde (și) de Florin Cîțu, sau (și) de liberali? Las că nici prezența la guvernare a PSD nu oferă nici o garanție pentru astfel de persoane.

Iată un motiv suficient pentru resetarea întregului Sistem. Care începe cu demiterea președintelui Klaus Iohannis”, a transmis, sâmbătă, pe Facebook, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.


Distribuți acest articol