Distribuți acest articol

Claudiu Năsui susține că în Ministerul Economiei există o mulțime de locuri făcute special pentru sifonarea banului public. Ministrul a găsit o fabrică abandonată în Ucraina, unde statul român pare că plătește de 30 de ani paza și protecția ei.

În ministerul economiei sunt multe probleme uitate de ani de zile. Unele de zeci de ani. Și, la fiecare astfel de problemă, este cineva care câștigă bani frumoși de pe urma ei. Combinatul de la Krivoi Rog este fix o astfel de problemă a statului român. Nerezolvată de ani de zile și din care câțiva oameni conectați politic se îmbogățesc din banii contribuabililor.

Știți ce face statul român cu el de zeci de ani? Plătește anual un milion de euro la trei firme pentru „pază și conservare”. Trei firme care tot fac bani frumoși an de an din paza unei ruine. An de an.

Recent am primit pe masă nota de plată pe anul acesta. Ne costă încă 5,4 milioane de lei. Nu sunt alese la întâmplare aceste firme. Sunt impuse printr-o lege în care ele apar paznici obligatorii. Repet, an de an.

Concret, trebuie să vindem la licitație activele și toate creanțele de acolo. Să mai recuperăm ce putem și să nu mai plătim un milion de euro pe an unor firme stabilite din pix în 1999.

PS: Îmi dau seama că acțiunea mea va mai porni o altă campanie contra mea. Nu mă interesează. Un coleg cu care lucrez la minister mi-a spus că niciun om normal nu își închipuie cât surse de sifonare a banilor publici există în ministerul economiei. Are perfectă dreptate. Dar, pe fiecare dintre ele le vom închide pe măsură ce aflăm de ele. Fix așa cum vom face și cu asta.”, scrie Claudiu Năsui.


Distribuți acest articol