Actualitate

Ciucă ne asigură că statul nu va scădea mai mult prețurile la benzină și energie: atât se poate

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat marţi seara, după şedinţa conducerii liberalilor, că o compensare mai mare a preţurilor la energie şi gaze faţă de cea care este aplicată acum nu este posibilă, având în vedere bugetul alocat pentru acest domeniu.

Acesta a fost întrebat de jurnalişti dacă PNL ia în calcul un preţ reglementat la energie şi la gaze şi care ar putea fi o soluţie de intervenţie pe piaţa energiei electrice şi gazelor în aşa fel încât preţul plătit de consumatorul final să scadă.

„Până în acest moment, la nivelul ANRE şi la nivelul ministerelor care decontează compensarea preţurilor la energie şi la gaze s-au primit toate facturile pentru intervalul noiembrie-martie. Nu avem încă o lună încheiată, de exemplu aprilie, care ar fi trebuit să fie prima lună pe care să fi analizat valoarea compensărilor pe noua schemă şi în momentul în care vom avea această lună încheiată facem analiza şi venim cu o decizie şi în ceea ce priveşte această ajustare a compensării a preţului la energie. (…) În momentul de faţă mergem pe aplicarea ordonanţei de urgenţă pentru perioada aprilie 2022-martie 2023 şi când vom avea datele concrete asupra unei sume compensatorii pe o lună întreagă, vom lua o decizie”, a declarat Nicolae Ciucă, la sediul PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button