Distribuți acest articol

Caratina de noapte va fi instituită cel mai probabil începând cu weekendul viitor în Capitală, după ce incidenţa cazurilor de COVID-19 a trecut de 3 la mia de locuitori, iar magazinele vor avea din nou program până la ora 18. Masca de protecție va deveni din nou obligatorie pe stradă.

Potrivit HG 923 din 9 septembrie 2021, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, cu mai multe excepţii, printre care deplasarea în interes profesional sau pentru asistenţă medicală.

De asemenea, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

În localităţile care au depăşit 7,5 la mia de locuitori, restricţiile se aplică şi în timpul săptămânii.


Distribuți acest articol