Distribuți acest articol

Ciprian Ciubuc, deputat din partea Alianței pentru Unirea Românilor, a avut un moment în Parlamentul României în care i-a acuzat pe guvernanți de promisiuni mincinoase. PNL și USR promit construirea și reabilitarea de spitale din bani împrumutați, cu toate că se lăudau că din PNRR se vor face zeci de spitale.

Guvernul PNL-USR-UDMR a reușit performanța ca în timpul 2019-2021 să adauge peste 50 de miliarde de euro la datoria externă a României, ajungând la un record de 135 de miliarde de euro.

„Îmi venea să plâng când reprezentantul Guvernului încerca să ne convingă că dobânda este foarte mică și că trebuie să ne împrumutăm. Grupul AUR este pentru reabilitarea celor trei spitale de arși, suntem pentru reabilitarea Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu, inclusiv Spitalul din Târgu Mureș.

USR ne-a vorbit că va construi și va reabilita spitale din Planul Național de Redresare și Reziliență. Ministrul Ghinea s-a lăudat PNRR a fost aprobat. Avem 14 miliarde de euro care urmează să vină. Conducerea are în vedere trei proiecte de legi care s-au nominalizat în valoare 500 de milioane de euro, alți bani împrumutați. Dacă facem un calcul, la 10 proiecte de legi vom avea 10 miliarde de euro împrumutați.

Domnilor de la USR și PNL, de ce nu le spuneți că vreți construiți spitale din bani împrumutați. Știm foarte bine că datoria externă a României este la 135 de miliarde de euro. Ce ați făcut cu cele 50 de miliarde de euro pe care le-ați împrumutat din 2019 până în 2021. Explicați româniei ce ați făcut cu banii.

Domnilor guvernanți, voi nu mai țineți cont că trebuie să dăm înapoi acești bani? AUR este pentru construcția de spitale, dar nu din banii împrumutați.„, încheie Ciprian Ciubuc.


Distribuți acest articol