Distribuți acest articol

Primele două luni de vară au fost marcate de întârzieri de sute de ore la unele garnituri care au pornit la drum pe distanțe lungi, precum cele de la Arad sau Baia Mare spre litoral. 

Un tren care trebuia să ajungă duminică la Piteși la ora 18.12, abia a plecat din București la exact aceași oră. Practic, garnitura CFR Călători a plecat din stație când trebuia să ajungă deja la destinație. 

Pe 19 iulie, pe Magistrala 900, linia de contact care asigură alimentarea cu energie electrică a trenurilor a fost ruptă în cursul nopţii de arborii prăbuşiti pe calea ferată. Trenurile au înregistrat întârzieri și de patru ore.

Pe 13 iulie, un WC defect în tren le-a făcut marți seara călătoria insuportabilă celor care se întorceau de la mare, spre București, cu garnitura RE 8006 operată de CFR Călători. Oamenii s-au trezit cu urină și fecale în spațiul destinat pasagerilor.

O întârziere record la CFR Călători s-a înregistrat în dimineața zilei de 26 iunie. Trenul Interregio Night 1922 al operatorului feroviar de stat, care a plecat din Arad la 18,15, a acumulat 398 de minute întârziere.

CFR Călători a precizat abia sâmbătă dimineață, și doar după insistențele jurnaliștilor, că vineri seara garnitura a fost oprită în stația Varadia, din cauza vremii nefavorabile.

Zeci de trenuri rerutate și întârziate, mii de călători nevoiți să stea în trenuri peste zece ore pentru a ajunge la destinație. Acestea au fost consecințele a trei deraieri, produse în trei zile consecutive, pe magistrala de cale ferată spre Dobrogea. 

Pe 20 iulie, un vagon de marfă al unui operator privat s-a „descompus” în mers și o piesă desprinsă din acesta căzută pe calea ferată a dus la deraierea unui vagon. Problema este că mecanicul de locomotivă nu a observat evenimentul și a circulat în continuare încă cinci kilometri, fapt care a dus la distrugerea porțiunii în cauză. Mersul trenurilor spre litoral este compromis.

Pe 21 și 22 iulie au avut loc noi deraieri. Ultima s-a produs chiar în interiorul municipiului  Constanța, pe centura feroviară a orașului, utilizată preponderent pentru traficul de marfă spre și dinspre portul Constanța, dar ocazional pe aici mai sunt dirijate și trenuri de călători.


Distribuți acest articol