Cetățenii R. Moldova care călătoresc în statele Parteneriatului Estic, tarife mai mici la roaming
Distribuți acest articol

Republica Moldova ar urma să inițieze negocieri cu statele Parteneriatului Estic, între care Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia și Ucraina, asupra unui Acord privind serviciile de roaming internațional. Un proiect în acest sens a fost avizat pozitiv de către membrii Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlamentul de la Chișinău.

Scopul acordului este reducerea prețurilor pentru serviciile de roaming, apeluri vocale de intrare și de ieșire, sms-uri și transmisii de date. Se stabilește expres cadrul normativ pentru realizarea diminuării treptate a tarifelor, prin plafonare, pe parcursul a 4 ani. La finalul procesului de tranziție, tariful efectiv plătit de utilizator pentru serviciile consumate în roaming nu va depăși suma între tariful național aplicabil pentru aceleași servicii.

În prezent, prețurile serviciilor de roaming pentru utilizatorii care călătoresc în statele Parteneriatului Estic, prestate de către furnizorii de rețele și servicii de comunicații mobile din Republica Moldova, sunt stabilite de către acești furnizori în condițiile de piață, în baza contractelor încheiate cu operatorii de telecomunicații internaționali sau cu operatorii de telecomunicații din statele respective.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol