Distribuți acest articol

Cifrele arată că Guvernul Cîțu și campania lui de vaccinare a eșuat lamentabil. Cele 5 milioane de persoane vaccinate nu au fost atinse nici până astăzi. Românii refuză spoturile publicitare făcute de miniștrii din cabinetul lui Cîțu, cu atât mai mult cu cât nu mai cred comunicatele coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiţă, afirmă că autorităţile centrale nu se bucură de cea mai mare încredere în rândul populaţiei, de aceea, impactul campaniei de comunicare nu a fost cel scontat.

”În felul acesta, cred că oricât de bine ar fi fost, ştiinţific, organizată o campanie de comunicare, atunci când vine dintr-o sursă care nu se bucură de o încredere mare impactul nu va fi cel scontat. Tocmai de aceea, cred că trebuie să mergem la vectorii care se bucură de cea mai mare credibilitate”, a declarat Gheorghiţă.

Acesta afirmă că a transmis în toate şedinţele cu prefecţii şi DSP-urile, de a identifica pe plan local acele persoane care se bucură de credibilitate în comunitate şi care sunt convinse de benefciile şi importanţa vacinării.

Membrii cabinetului s-au filmat pe câmp, în sala de spectacole, la minister sau pe uliţa unui sat şi au transmis mesaje în care asociază vaccinul cu ideea de libertate, normalitate sau timp petrecut cu familia şi cei dragi.


Distribuți acest articol