Premierul interimar Ilie Bolojan a folosit Reuniunea Anuală a Diplomației Române pentru a-și apăra bilanțul politic și pentru a le mulțumi diplomaților și membrilor cabinetului prezenți la Palatul Victoria. Mesajul a fost limpede: guvernul pe care îl conduce vrea să pară stabil și eficient, chiar dacă scena politică din jur rămâne tensionată și fragilă.
În fața corpului diplomatic, Bolojan a vorbit despre măsurile adoptate de Executiv și a prezentat colaborarea cu Ministerul Afacerilor Externe drept un motiv de satisfacție. Formula aleasă spune multe despre momentul în care se află puterea: atunci când Guvernul nu mai are o arhitectură politică solidă, comunicarea devine parte din apărare, nu doar din informare.
Problema este că asemenea discursuri triumfaliste nu rezolvă miza reală. România intră într-o perioadă în care credibilitatea externă depinde tot mai mult de coerența internă, iar coerența internă pare tocmai punctul slab. Un premier interimar care își laudă propriile măsuri, în timp ce sistemul politic dă semne de oboseală, transmite mai degrabă nevoia de control al imaginii decât disponibilitatea pentru o evaluare onestă.
În spatele mulțumirilor diplomatice se vede și calculele partidelor. Fiecare își apără poziția, fiecare încearcă să arate că a livrat ceva, iar responsabilitatea pentru blocaje se diluează elegant în formule instituționale. Asta nu face decât să amâne o discuție serioasă despre costul politic al guvernării și despre limitele unei puteri care se legitimează tot mai des prin discurs, nu prin rezultate verificabile.
În acest context, mesajul lui Bolojan nu e doar o intervenție de protocol. Este o încercare de a păstra aparența de normalitate într-un moment în care normalitatea politică a fost deja erodată. Iar când guvernarea ajunge să se felicite singură, semnul nu e de forță, ci de slăbiciune.
