Ilie Bolojan a anunțat că Transelectrica va putea opri alimentarea cu energie a companiilor, în plină criză energetică, iar notificarea ar urma să fie făcută cu 24 de ore înainte. Mesajul este sec și spune mult despre starea în care a ajuns sistemul: statul se pregătește nu doar să gestioneze consumul, ci să intervină direct asupra economiei.
Bolojan a justificat măsura prin nevoia de pregătire pentru „o situație posibilă”. Formularea lasă loc de interpretări, dar nu ascunde miza reală: guvernul încearcă să-și creeze instrumente pentru un scenariu în care rețeaua nu mai poate susține cererea. Pentru companii, asta înseamnă incertitudine operativă. Pentru stat, înseamnă putere de intervenție într-o zonă sensibilă, cu efecte imediate asupra producției și a costurilor.
Problema nu este doar tehnică. O astfel de măsură arată că autoritățile se mișcă sub presiunea unei crize pe care nu au reușit să o țină sub control prin soluții preventive. Când statul vorbește despre tăieri de curent pentru mediul de afaceri, transmite de fapt că vulnerabilitatea sistemului energetic a devenit o chestiune politică, nu doar una de infrastructură.
Miza este și una de încredere. Companiile au nevoie de predictibilitate, iar o notificare de 24 de ore nu schimbă faptul că riscul rămâne real. În locul unei strategii clare de stabilizare, guvernul pare să se bazeze pe măsuri de avarie. Asta poate funcționa pe termen scurt, dar nu rezolvă întrebarea esențială: de ce România ajunge, din nou, să-și pregătească economia pentru întreruperi?
Într-o criză energetică, statul are datoria să asigure continuitate, nu doar să gestioneze întreruperea. Iar anunțul lui Bolojan arată cât de aproape a ajuns această limită.
