Actualitate

BIZAR – Streinu-Cercel anunță că de la încetarea stării de alertă au revenit virozele în România

Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, a subliniat joi că pandemia cu noul coronavirus nu s-a terminat şi consideră că masca sanitară ar trebui să fie „un accesoriu obligatoriu” pentru următoarea perioadă de timp, circa 6 – 9 luni.

„Au început celelalte virusuri să apară pe panoplia patologiei uzuale. (…) A apărut şi virusul varicelo-zosterian şi aşa se face că suntem într-o plină etapă evolutivă a epidemiei cu acest virus şi cei care sunt afectaţi sunt copiii, dar şi adulţii, adultul tânăr. Vreau să aduc la cunoştinţă tuturor că există vaccin antivaricelos, care este foarte bun şi care trebuie făcut, pentru că varicela la adult dă forme cât se poate de severe, inclusiv pneumonie hemoragică. Şi în contextul actual de COVID să uneşti astfel două virusuri cu agresiune directă asupra plămânului nu este un lucru foarte bun”, a atenţionat medicul.

La rândul său, preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a susţinut că „pandemia nu s-a terminat”.

„Spitalele au trecut de la o etapă la alta, în contextul în care s-au adaptat fiecărei perioade, fiecărui val şi fiecărei nuanţe politice. (…) Cred că ce spuneam acum un an ar trebui să revedem şi anul acesta. Nu cred că sunt multe modificări şi spuneam că 80% din managementul unităţilor spitaliceşti ar trebui reevaluat”, a evidenţiat medicul.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button