Actualitate

Bătaie de joc. Primăria Sectorului 1 blochează construirea celui mai mare centru de mari arşi pentru copii din ţară

Incompentența autoritățile iese la iveală în cazul Primăriei Sectorului 1, acolo unde Clotilde Armand este edil. Pentru construirea unui centru de mari arși pentru copii, primăria a reușit să întârzie proiectul cu 8 luni pentru obținerea unor avize. Este impardonabil ca în secolul 21 să mai aștepți niște hârtii luni de zile. Digitalizarea, reforma sau depolitizarea institutițiilor promisă de USR-PLUS a fost decât în campania electorală.

Dr. Alexandru Ulici: “Nu am să înţeleg de ce au fost atâtea piedici pentru realizarea unui spital de mari arşi în România, piedici, piedici, piedici, s-au pierdut 8 luni”

Dr. Alexandru Ulici, managerul Spitalului Clinic de Copii Grigore Alexandrescu, afirmă că Primăria Sectorului 1 a întârziat eliberarea avizelor de demolare pentru mai multe clădiri vechi din curtea unităţii sanitare, astfel încât proiectul finanţat cu 73 de milioane de euro de Banca Mondială este în pericol de a nu fi terminat la timp.

El a explicat în interviul acordat News.ro de unde a pornit necesitatea existenţei acestui centru. În acest moment, spune managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, nu există în România un centru care să îndeplinească toate criteriile pentru tratarea marilor arşi pediatrici.

”El explică faptul că, atunci când nu ai circuite perfecte, poţi defalca pacienţii, poţi folosi timpul ca element de circuit, faptul că un anumit pacient trece într-un anumit interval de timp, alt pacient în alt interval de timp, pe un circuit comun trece să spunem medicul care se duce către filtru, iar pacientul intră după un anumit interval de timp , cât ai făcut dezinfecţia zonei respective.
Deci poţi, cu costuri foarte mari, să acoperi deficitele de circuit, dar asta nu este o soluţie pe termen lung, este o soluţie pe termen scurt. Gândiţi-vă că noi suntem singurul spital, pot spune cred din lume, care mai avem ortopedie pediatrică la parterul unei clădiri. Din această nevoie absolută a pornit ideea acestui proiect, care în acest moment a trecut inclusiv de faza de proiectare. În momentul în care Primăria a decis că ar fi interesant să ne blocheze un pic, deja statul roman cheltuise 500.000 de euro aproape cu proiectul, pentru că proiectul este gata.

„Este o clădire care să aibă la parter şi la etajul 1 mari arşi, la etajul 2 şi la etajul 3 terapie intensivă de cea mai mare performanţă, inclusiv cu neonatologie, şi, la etajul 4, exact cum este în lumea civilizată, blocurile operatorii. Acest proiect care este finalizat urmează a fi conectat cu două pasarele cu presiune negativă, odată către UPU şi odată către clădirea veche-nouă, ca să spun aşa, care a fost făcută cu sprijinul Primăriei sectorului 1 şi dată în folosinţă în 2016, şi în care vor fi mutate toate secţiile chirurgicale practic, urmând ca clădirea în care îşi desfăşura activitatea chirurgia să fie dedicată pediatriei. Pentru pediatrie, unde circuitele sunt mai puţin pretenţioase, putem obţine nişte spaţii mai mult decât adecvate. Să nu vă imaginaţi că mutăm Pediatria într-o zonă nesigură, de fapt mutăm Pediatria într-o clădire care a fost complet consolidată şi renovată”, relatează medicul Alexandru Ulici.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button