Traian Băsescu a spus, înaintea consultărilor de la Cotroceni, că Sorin Grindeanu ar fi „cea mai sigură soluție” pentru funcția de premier. În logica fostului președinte, Nicușor Dan are de ales între variantele venite din partea celor mai mari partide, iar Grindeanu ar avea avantajul unui nume cunoscut și al unei negocieri mai previzibile.
Mesajul spune, de fapt, mai mult despre starea clasei politice decât despre un singur nume. În locul unei competiții reale de idei și de programe, discuția pare să se strângă în jurul soluției care produce cele mai puține tensiuni între partide. Asta poate aduce stabilitate pe termen scurt, dar nu rezolvă problema de fond: cine răspunde politic pentru direcția Guvernului și pe ce bază primește acest mandat.
Băsescu mizează pe ideea că un premier cu greutate în PSD ar putea fi mai ușor de acceptat de restul actorilor politici. Este o variantă pragmatică, dar și una care arată cât de mult s-a deplasat centrul deciziei de la alegători la aranjamentele dintre partide. Dacă desemnarea se face doar pentru a evita un conflict între lideri, miza democratică a consultărilor rămâne micșorată.
În acest cadru, președintele are de gestionat nu doar o numire, ci și o arhitectură politică fragilă. Un premier „sigur” pentru negocieri nu este neapărat un premier clar pentru reforme. Iar diferența dintre cele două contează, mai ales într-un moment în care guvernarea are nevoie de mai mult decât compromisuri de culise și formule de avarie.
Deocamdată, nu este clar dacă această variantă va deveni și opțiunea finală. Dar dezbaterea arată o realitate incomodă: partidele mari caută în primul rând să-și protejeze pozițiile, nu să ofere electoratului o schimbare limpede de direcție.
