Distribuți acest articol

Renata Weber, Avocatul Poporului, s-a sesizat din oficiu asupra unor decizii luate de secretarul de stat Raed Arafat. Acesta a anunțat în data de 4 octombrie, că din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19, managerii unităților sanitare publice cu paturi vor suspenda internările pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigații care nu reprezintă urgențe, cu anumite excepții.

Deși înțelegem situația epidemiologică gravă în care ne aflăm, atragem atenția că dreptul cetățenilor la asistență medicală în unitățile sanitare de stat nu poate fi îngrădit, neexistând pentru aceștia decât opțiunea efectuării actului medical în unități sanitare private. Astfel, situaţia de mai sus creează premisele discriminării acestei categorii de cetățeni, situație care, în opinia noastră, este de neacceptat.

Mai mult, Avocatul Poporului apreciază că, în situația în care suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale se va realiza prin act administrativ (ordin), emis de un organ administrativ fără personalitate juridică (Departamentul pentru Situații de Urgență), sau prin ordin al ministrului sănătății, acest lucru este neconstituțional și nelegal, în măsura în care permite dispunerea unor măsuri de restrângere a exercițiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistență medicală în unitățile sanitare de stat (art. 47 alin. (2) din Constituție). Or, Constituția României prevede clar în art. 53 că restrângerea poate fi făcută numai prin lege, în acest sens existând și numeroase decizii ale Curţii Constituționale (ex. Decizia nr. 457/2020).

Reamintim că încă din luna aprilie 2020, Avocatul Poporului a atras atenția asupra problemelor pe care le poate genera suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale, conduită pe care a avut-o permanent în toată această perioadă.


Distribuți acest articol