Cine minte? Gheorghiță sau cetățenii?
Distribuți acest articol

Coordonatorul campaniei de vaccinare, doctorul Valeriu Gheorghiță, susține că varianta Delta se răspândește foarte puternic în cadrul familiei, dacă o persoană ia virusul. Din acest motiv „numărul celor care se vor vaccina o să crească în perioada următoare”, susține Gheorhiță.

„Trebuie să înțelegem că o parte din persoane pot evolua grav. Știm că o parte din persoane ajung cu forme grave de simptolomolgie, iar funcțiile respiratorii până în cazul în care e nevoie de ajutor.

În cazul variantei delta e puțin probabil să nu se infecteze toată familia. O persoană pozitivă poate să răspânească de la 5 la 9 persoane. E similră cu a vărsatului de vânt. Însă, principalul mediu asociat cu răspândirea, e în cadrul familiei. Sunt studii care arată că rata de atac e de 19-20% în cadrul familiei.

Nu cunoaștem magnitudinea la care o persoană vaccinată răspândește virusul. (…) Indiferent de varianta virală măsurile rămân aceleași: mască, igienă, evitarea zonelor supraaglomerate.

Fundamental, e vorba și de o problemă de educație, atât în mediul urban, cât și rural. Avem un număr mare de oameni care nu cred în pandemie și cred în teoria conspirației. E o problemă a întregii societăți.

Numărul celor care se vor vaccina o să crească. Avem persoane care nu se opun, dar care au amânat din simplul motiv că evoluția a fost favorabilă”, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, la postul Digi24.


Distribuți acest articol