Distribuți acest articol

În actualul context guvernamental nu a fost pus în dezbatere și subiectul măririi salariilor cadrelor didactice în programul de buget pentru anul 2021. Potrivit modificărilor făcute prin Ordonanța 135/2020, Guvernul a amânat cu un an creșterea programată la 1 septembrie 2020 pentru cadrele didactice, prin urmare la 1 ianuarie 2021 cadrele didactice nu vor primi nici o majorare salarială.

Legislația în vigoare este Legea 153/2017, modificată prin OUG 135 din 14 august 2020, actul normativ prin care a fost aprobată rectificarea bugetară. Aceasta prevede că, pentru cadrele didactice, următoarea majorare salarială are loc pe 1 septembrie 2021. Având în vedere criza econimică cel mai probabil Florin Cîțu va amâna creșterile salariale pentru 2022.

Articolul 38, alin (4^1) “Prin excepție de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ beneficiază:

  • a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranșă de 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;
  • b) începând cu 1 ianuarie 2020 de a doua tranșă de 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;
  • c) începând cu 1 septembrie 2021 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

Ce prevede Legea pentru celelalte categorii de salariați din sistemul public: “În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h)”, potrivit Legii 153/2017.

Pe 1 ianuarie 2019 și pe 1 ianuarie 2020 toți bugetarii, inclusiv cadrele didactice, au primit căte o majorare care reprezenta 1/4 din diferența rămasă între salariul din 2018 și cel prevăzut în grila legii 153, pentru anul 2022. Pentru cadrele didactice majorarea a fost de 8%, se arată în datele de la Ministerul Educației.


Distribuți acest articol