AUR, în instanță pentru dreptul la vot al cetățenilor Republicii Moldova de peste hotare
Distribuți acest articol

Alianța pentru Unirea Românilor a atacat cu recurs la Curtea Supremă de Justiție, hotărârea Curții de Apel Chișinău din 27 iunie 2021, prin care s-a respins contestația depusă de formațiune împotriva deciziei Comisiei Electorale Centrale privind deschiderea a 150 de secții de votare în străinătate.

Am depus recurs împotriva Hotărârii Curții de Apel de ieri, 27 iunie, prin care numărul de secții de votare peste hotare este micșorat de la 190 la 150 de secții, ca urmare a complicității dintre CEC-ul lui Dodon și MAEIE-ul loial Maiei Sandu. Partidele lor, PSRM – PCRM, precum si PAS, nu au nimic de reproșat MAEIE-ului care a trădat Diaspora, renunțând la cele 190 de secții peste hotare si semnând pentru 150 de secții la comanda CEC-ului. Astfel rezultă că unii deja împart puterea, între ei, după cum le convine, alegerile devenind o formalitate”, a menționat Dorin Chirtoacă, candidat AUR.

Amintim că membrii Comisiei Electorale Centrale au hotărât, la 23 iunie 2021, să deschidă doar 150 secții de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare din R. Moldova, în ciuda faptului că anterior aceștia au fost obligați de Curtea de Apel Chișinău să organizeze nu mai puțin de 190 de secții de vot. Ulterior, CEC a menționat că hotărârea respectivă a fost luată ținându-se cont de devizul de cheltuieli al Ministerului de Externe de la Chișinău.

La 24 iunie 2021, Alianța pentru Unirea Românilor a atacat la Curtea de Apel Chișinău hotărârea CEC prin care s-a decis organizarea a 150 de secții de vot în străinătate. Însă, la 27 iunie 2021, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea depusă de AUR.

AUR este singurul concurent electoral care a contestat hotărârea CEC din 23 iunie 2021 în instanță, chiar dacă anterior și alte partide au cerut anularea sau modificare celorlalte două hotărâri ale CEC prin care în diaspora au fost deschise inițial 139, iar ulterior, 146 de secții de vot.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol