Anglia va introduce un sistem de restricții cu trei niveluri de alertă
Distribuți acest articol

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat luni introducerea unui sistem cu trei niveluri care presupune noi restricţii precum închiderea unor baruri şi a sălilor de sport în zonele de mare risc, în condiţiile în care numărul de cazuri de COVID-19 creşte accelerat în Regatul Unit, relatează Reuters.

Sistemul cu trei niveluri anunţat în parlament este o tentativă de a standardiza restricţiile de multe ori complicate şi creatoare de confuzii pe teritoriul Angliei. Noul sistem nu se va aplica şi în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care îşi adoptă propriile măsuri de protecţie în contextul pandemiei. Deputaţii vor trebui să voteze asupra acestei decizii.

Restricţiile vor include închiderea puburilor şi barurilor în zonele aflate în nivelul de alertă „foarte ridicat”. Până acum comitatul Merseyside din nord-vestul Angliei, care cuprinde zona metropolitană a oraşului Liverpool, este singura zonă care intră în această categorie, care mai presupune închiderea sălilor de sport, a centrelor de înfrumuseţare, a caselor de pariuri şi a cazinourilor, a spus Johnson.

Celelalte două niveluri de alertă anunţate de Johnson sunt cel „mediu”, care acoperă o parte semnificativă a ţării, şi cel „ridicat”, categorie în care vor intra cele mai multe zone deja plasate într-o formă locală de „lockdown”. În zonele care intră în a doua categorie este interzis contactul între membrii unor gospodării diferite în case sau în grădini, iar în exterior numărul persoanelor care nu locuiesc împreună trebuie limitat la şase.


Distribuți acest articol