Alegătorii din R. Moldova vor putea vota în altă localitate decât cea în care sunt arondați în baza unui certificat
Distribuți acest articol

Cetățenii Republicii Moldova, care în ziua alegerilor parlamentare anticipate nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reședință valabilă, pot solicita de la biroul electoral al secției de votare un certificat pentru drept de vot. Un anunț în acest sens a fost făcut de Comisia Electorală Centrală. 

Potrivit instituției, care a făcut referire la prevederile legislației electorale, acest lucru va permite alegătorilor să voteze în orice altă secție de votare de pe teritoriul R. Moldova, pe lista electorală suplimentară.

Comisia Electorală Centrală a mai informat alegătorii că certificatul pentru drept de vot se eliberează de biroul electoral al secției de votare unde este arondat conform domiciliului sau reședinței valabile până la data de 10 iulie 2021.

Certificatul pentru drept de vot se eliberează la prezentarea actului de identitate ce atestă domiciliul sau reședința alegătorului în raza secției de votare respective.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol