Actualitate

ACȚIUNE PENTRU PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER, ÎN MARAMUREȘ

28 August 2020Sursa: IGPR

Peste 2.000 de mc de lemn au fost indisponibilizați de polițiștii Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică, în ultima săptămână, în urma unei acțiuni în județul Maramureș, pentru prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național.

Polițiștii au verificat în perioada 24 – 28 august 2020, și respectarea dispozițiilor legale de către agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase, efectuând controale la 11 agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier și la un ocol silvic.

Au fost constatate două infracțiuni, pentru taiere fără drept de arbori și furt de arbori și 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 220.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Totodată, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 2.367 mc de material lemnos, în valoare totală de 724.397 de lei.

Activitățile s-au desfășurat împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Neamț, Suceava și Vrancea, cu specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și cu reprezentanți ai Gărzilor Forestiere Cluj, Focșani, Oradea, Ploiești, Suceava și Timișoara

Acțiunea a beneficiat de sprijinul logistic al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Maramureș.

Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
Detalii

Relaţii cu publicul
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
Detalii

Abonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button