Politică

Stolojan îi cere demisia lui Gabriela Firea : „Ce înseamnă ministrul Familiei? Bătrânii nu fac parte din familie?”

Fostul premier Theodor Stolojan spune că ministrul Familiei, Gabriela Firea, și ministrul Muncii, Marius Budăi, ar trebui să demisioneze după scandalul „azilelor groazei”. El spune că în prima ședință a PNL îi va cere președintelui partidului, Nicolae Ciucă, să pună această problemă în coaliția de guvernare.

Întrebat cine ar trebui să-și asume răspunderea politică pentru căminele în care vârstnicii erau bătuți și înfometați, Stolojan a spus: „Există miniștri care sunt de mult timp în funcție – ministrul Muncii, ministrul Familiei. Ce înseamnă ministrul Familiei? Bătrânii nu fac parte din familie?”

Întrebat dacă Budăi și Firea ar trebui demiși, fostul premier a răspuns: „Nu cred că ar trebui dați afară, ar trebui ca dânșii să înțeleagă că nu se pot da în lături de la ce s-a întâmplat” „În cadrul partidului meu voi cere acest lucru, pentru că nu eu particip la ședințele coaliției”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button