În cazul unui deficit de energie, planul Consiliului Federal din Elveția este clar: va fi necesar ca elvețienii să se încălzească mai puțin. Pentru cei care încalcă ordonanța privind gazele, pedepsele ar putea fi severe, de la o simplă amendă la… închisoare, scrie Blick.
Elvețienii pot risca închisoarea dacă se încălzesc până la 20C în loc de 19C în această iarnă? Dacă gazul va lipsi în timpul sezonului rece, Confederația ar putea să ia măsuri în această direcție. În clădirile încălzite cu gaz, temperatura interioară nu trebuie să depășească 19C, apa caldă nu mai poate fi încălzită la mai mult de 60C, iar caloriferele sau aerotermele cu aer cald ar fi interzise. Saunele și piscinele ar trebui să rămână oprite.
Cei care încalcă regulile guvernamentale riscă amendă sau chiar închisoare! Încălcarea intenționată a regulilor ar putea duce la o pedeapsă de până la trei ani de închisoare. Chiar și în cazul încălcării prin neglijență este posibilă o amendă între 30 de franci și 3.000 de franci.
Acest lucru este prevăzut în Legea federală privind aprovizionarea economică a țării, la care Departamentul de Economie (DEF) se referă în mod explicit într-un document oficial.
Contravenții și infracțiuni
„Încălcările legii aprovizionării țării sunt întotdeauna contravenții, chiar pot fi punctual infracțiuni și trebuie urmărite din oficiu de cantoane”, explică purtătorul de cuvânt al DEF, Markus Spörndli.