Mircea Geoană a comentat situația alegerilor prezidențiale din 2009, unde sondajele l-au scos președintele României pentru o perioadă scurtă de timp. Acesta susține că a lăsat trecutul în urmă, funcția din NATO ocupândui tot timpul.
Dacă ar fi să vorbesc puțin de 2024, din experiența mea puțin mai veche, este că este o discuție că PSD-ul ar trebui să câștige. E legitim, firesc, e un partid mare, important. Am avut și eu rolul meu și contribuția mea în acest partid. Să câștige după 20 de ani alegerile prezidențiale. Aș reaminti faptul că în 2009 noi am câștigat alegerile prezidențiale și care au fost denaturate dintr-un pact cu diavolul, pe care lideri și instituții l-au făcut în acel moment și consecințele acelui pact cu diavolul le vedem și acum.
Sunt hotărât să-mi fac treaba aici la NATO și cred că și toți cei de acasă care doresc să candideze în 2024 din PSD, din alte părți, sper din toată inima să fie candidații cei mai buni pe care îi poate da România, bărbați sau femei și românii să aleagă în mod liber calea și viitorul pentru ei și pentru democrația românească. E un subiect care nu este de actualitate, avem timp să discutăm politică românească după ce termin job-ul la NATO”.