Actualitate

România nu este atractivă pentru muncitorii din alte țări europene: Salarii mici și condiții de muncă de proastă calitate

România nu este atractivă pentru muncitorii din alte țări europene. Salariul este mic, iar condițiile de muncă nu sunt la cel mai înalt nivel. Astfel, angajatorii sunt nevoiţi să aducă forță de muncă din țări afro-asiatice, la costuri foarte mari și nici aceștia nu ar rămâne să muncească la noi în țară, dacă ar avea alternative – spune directorul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă din județul Arad.

Piața de muncă din România nu este atractivă pentru muncitorii occidentali, din cauza salariilor, ceea ce face ca muncitorii români să emigreze în state precum Austria, Germania sau Franța.

Marinel Henteş: Încă nu suntem atractivi pentru piața europeană. Sunt foarte, foarte puțini europeni care vin să lucreze în România și, din această cauză, trebuie să facem publicitate pentru munca în România, în țările africane.

Directorul Agenției Județene de Ocupare și Formare în Muncă, Marinel Henteş, spune că, în condițiile unui șomaj istoric de sub 1%, firmele intermediare de forță de muncă aduc contingente de muncitori din țări afro-asiatice, de multe ori la costuri foarte mari pentru angajatori.

Marinel Henteş: Costurile sunt mari și mai mult decât atât, grija unei persoane care vine din Asia, din Africa, să lucreze în România este pe o perioadă de 2 ani, ori angajatorul îşi ia multe angajamente și costurile sunt ale lui toate pentru această perioadă.

Muncitorii străini sosesc în țară la muncă în contingente, în baza unor contracte încheiate pe doi ani. Dintre acești muncitori, o mică parte încearcă după aceea să treacă în mod fraudulos granița în Ungaria și pe mai departe, în alte țări europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button